Nu sunt agresor pentru că sunt… Aplecați deasupra bulelor de hârtie, elevii scriu cu markere colorate însușirile care îi ajută să aibă relații bune cu colegii lor. Mulți spun că sunt empatici și prietenoși, alții se descriu calmi și liniștiți. O fată completează iubitoare, alta scrie cu litere descrescătoare, de tipar, că e inteligentă și de aceea știe cum să gestioneze situațiile tensionate care apar la școală.

Nu sunt agresor pentru că sunt EU, scrie un alt participant la tabăra organizată de Fundația ELOC în localitatea Arefu, județul Argeș.

În perioada 5-8 iulie, 24 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a și șase profesori din trei școli diferite au participat la tabăra de vară Să exmatriculăm bullying-ul, organizată de Fundația ELOC cu sprijinul financiar Raiffeisen Comunități.

Rețea de mediatori elevi-profesori în trei școli

Experiența de învățare de la Arefu este numai un pas într-un proces mai amplu de dezvoltare a unei rețele de sprijin formate din elevi și profesori din trei școli.

În condițiile în care unul din patru elevi români se simte hărțuit, soluția propusă de Fundația ELOC este integrarea procesului de mediere chiar în școală. Metoda medierii de la egal la egal nu urmărește sancționarea, ci prevenirea transformării unui act conflictual într-un comportament recurent, prin asigurarea unui spațiu securizant care să permită elevilor implicați să comunice cât mai eficient.

Medierea devine astfel o superputere pentru cele trei școli partenere: Liceul Tehnologic Nr.1 Fundulea, Școala Gimnazială Nr. 1 Gălbinași, județul Călărași, și Școala Gimnazială nr. 22 Galați.

Ghidați de cei doi traineri, Mihaela Pancu Enache și Vasile Brașovanu, elevii și profesorii au învățat să creeze un spațiu sigur de comunicare pentru colegii lor, pentru a preveni transformarea unui conflict individual într-un comportament recurent de bullying.

Care sunt formele de manifestare ale bullying-ului, cum îi poate ajuta comunicarea asertivă și care sunt etapele medierii au fost câteva dintre temele sesiunilor de învățare, pe parcursul celor trei zile de tabără.

Elevii au intrat, pe rând, în rolul agresorului, al victimei și al martorului. Au conștientizat astfel că agresorii au fost, de multe ori, victime la rândul lor și că este mult mai important să previi decât să sancționezi. Ei au îmbrăcat apoi haina mediatorului și au pus în practică tehnicile de mediere recomandate de cei doi traineri.

Etichetele ne separă

Elevii și profesorii s-au ridicat de pe scaunele așezate în cerc și traversează camera dintr-o parte în alta, în încercarea de a-și face prieteni. La începutul exercițiului, fiecare a primit câte o etichetă, care îl face mai atrăgător sau mai respingător pentru ceilalți. Alexandra, o adolescentă cu părul negru și lung până la mijloc, e întâmpinată cu zâmbete. Copiii se strâng entuziasmați în jurul ei, o complimentează și o întreabă cum se simte.

La doi pași de ea, Florentina e singură. Se uită stingheră în stânga și în dreapta, salută încet, dar nu primește vreun răspuns. Eticheta a învins chiar și statutul ei de profesoară de limba română. Cum îi văd bilețelul din frunte, copiii se îndepărtează, ca respinși de un magnet, și pleacă în căutarea cuiva mai popular.

„Așa funcționează etichetele pe care le punem asupra celorlalți, ele ne separă. Cum v-ați simțit?, îi pune pe gânduri Mihaela Enache, consilier școlar și trainer în proiectul „Să exmatriculăm bullying-ul”.

Ce este medierea de la egal la egal

Mihaela este cea de la care a pornit ideea întregului proiect. După experiențe revelatoare la două școli foarte diferite din București, și-a dat seama că nevoia reală a copiilor este de a-și dezvolta abilitățile socio-emoționale, nu de a fi pedepsiți pentru a-și îndrepta greșelile.

Ea a dezvoltat metoda medierii de la egal la egal, prin care copiii sunt puși în contact, comunică, se ascultă și sunt încurajați să găsească soluții constructive. De asemenea, este important că cei implicați sunt apropiați ca vârstă și se simt în siguranță să se deschidă în fața colegilor lor.

Plan de acțiune pentru combaterea și prevenirea bullying-ului

După tabăra din Arefu, elevii și profesorii s-au întors în comunitățile lor și au început să aplice ce au învățat. Ei au creionat și un plan de acțiune antibullying pentru noul an școlar și vor forma astfel prima rețea de sprijin elevi mediatori-profesori mentori, care va ajuta la diminuarea și prevenirea comportamentelor de bullying.

„Tabăra a oferit o perspectivă nouă asupra modalităților de soluționare a situațiilor de bullying. Am plecat cu speranța că împreună putem face o schimbare în comunitatea școlară în ceea ce privește fenomenul de bullying, pornind de la un plan de prevenție și intervenție. Am plecat, de asemenea, cu o altă percepție asupra elevilor. Le-am descoperit, într-un context nou, responsabilitatea, creativitatea, dorința de a se implica”, spune Florentina Gaiu, profesor la Școala Nr. 22 din Galați.

Exercițiile și jocurile din tabără i-au ajutat pe elevi să-și descopere resurse interioare de care nu erau constienți.

“Nu știam despre mine că am puterea magică de a aduce oameni la aceeași masă într-o maniera aproape plăcută și să și plece cu bine. Am încredere că de acum vor fi mai puține probleme în școala noastră. Am plecat în școală cu ideea că nu există copii rai, că lucrurile nu sunt mereu ceea ce par și că nu trebuie să intervin mereu pe cont propriu sau să fac pe supereroul”, spune Bianca, elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială Nr. 1 Gălbinași, județul Călărași.

Voluntari de bază în tabără au fost șase adolescenți din programul central al Fundației ELOC, Bursele Viitor prin Educație. Ei au avut roluri active, de facilitatori la atelierele de învățare, responsabili cu jocurile și ora de culcare, fotograf sau povestitor pe canalele de comunicare ale fundației. În continuare, vor deveni ambasadori în rețeaua de mediatori formată la nivelul celor trei școli.

** Proiectul „Să exmatriculăm bullying-ul!” este inițiat și dezvoltat de Fundația ELOC în perioada mai-noiembrie 2021, cu sprijinul financiar al programului Raiffeisen Comunități.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill out this field
Fill out this field
Please enter a valid email address.
You need to agree with the terms to proceed

Menu