Ana și Maria, bursiere „Viitor prin Educație”, cel mai longeviv program educațional al Fundației ELOC, povestesc cum a fost pentru ele experiența Erasmus „SelfESTeam. All poems matter”, un proiect organizat de IPTA România în perioada 16 – 24 august 2021.

Cum poate poezia să topească barierele culturale și de limbă, cum a fost călătoria lor către mai multă empatie și acceptare de sine și ce le-au adus zilele petrecute în orașul de pe malul Crișului împreună cu alți adolescenți din Slovenia, Croația și Polonia, într-o pagină de jurnal scrisă simultan. 

Ana Maria Manolescu, 16 ani: „A venit totul spre mine fără să mă aștept. Când m-am urcat în tren spre Oradea nici nu știam bine despre ce e vorba, dar când am ajuns acolo, a început una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții mele.

Când auzi poezie și încredere în sine în aceeași propoziție, parcă nu are prea mult sens, așa mi s-a părut și mie în primele zile. Încetul cu încetul, totul a început să se contureze. Cu fiecare conversație pe care o aveam cu participanții din Polonia (care nu știau pic de engleză și trebuia să folosim google translate ca să ne înțelegem) sau cu fiecare interacțiune reușită cu cei din Croația (care erau cam sceptici în legătură cu români), mi-am dat seama cât de mult creșteam toți împreună cu sprijinul  poeziei  care ne-a ajutat să  înțelegem cum toți aveam sentimente asemănătoare. Însă, am trecut de toate barierele atunci când am începutul activitățile de team building și încredere în sine, atunci am reușit să ne cunoaștem și să ne împărtășim lucruri nu prea spuse din viață și asta pentru că în câteva zile, cu ajutorul coordonatorilor am devenit o mare familie. 

Zile plecării a fost plină de lacrimi și  promisiuni că o să ne revedem cât de curând. 

Acest Erasmus a fost extrem de reușit, întrucât am plecat de acolo cu mai multă încredere în sine, cu mai multă iubire pentru poezie și cu niște amintiri și relații pe care nu le voi uita niciodată.

Maria Preoteasa, 17 ani: „Când? Pe 16? … 16 nu e luni? … azi? Azi vrea răspunsul? La Oradea???…Stai că azi e joi, e 12. Bine, în mare da.”

Da, a durat cam 30 de secunde să mă hotărăsc să plec în una dintre cele mai surprinzătoare experiențe de vara asta. Ca să fiu sinceră eram destul de mulțumită de realizările mele vacanța asta, a fost o vară plină. Am fost voluntar în tabere, am mers pe munte, am citit câteva cărți faine, am pus la cale un eveniment, am vorbit cu o groază de oameni, am mers la un festival. Și acum schimbul ăsta de experiență cu un titlu care suna cam așa „Self Esteem. All poems matter.” Nu am știut la ce să mă aștept, am lăsat lucrurile să se întâmple pur și simplu. Mi-am făcut bagajul și am plecat curioasă să văd despre ce e vorba. În concordanță cu titlul proiectului, multe dintre activități au fost gândite pentru a ne familiariza cu conceptul de self-esteem și pentru a ne încuraja să scriem. Inițial, erau așteptați participanți din 8 țări diferite, dar până la urmă au venit doar cei din România, Slovenia, Croația și Polonia. Pentru a face lucrurile și mai interesante, nu toți aveam același nivel de engleză. Am folosit multiple canale de comunicare, de la semne la google translate, ceea ce era chiar provocator uneori.

Nu greșesc dacă zic că vara asta nu ar fi fost aceeași fără experiența de la Oradea. Atâția oameni faini, atâtea activități în care m-am simțit bine, atâtea momente amuzante, atâtea mese pe care le-am luat împreună povestind. Și trecând peste tendința aia de a învălui totul într-o aură nostalgică, cele mai importante realizări pentru mine în acest proiect se leagă, culmea, de self-esteem.

E adevărat că nu știu cât au contribuit activitățile în sine la asta, pentru că unele dintre ele se axau pe creativitate și pe abilitatea de a improviza, altele pe munca în echipă, dezvoltând mai degrabă competențe de coordonare și cooperare. Eu personal am câștigat mai mult din interacțiunea cu persoane din diverse țări (am dealuit puțin cu frica de a mă băga în seamă cu oameni pe care nu îi știam dinainte și cu care trebuia să vorbesc în engleză). De asemenea, am aflat că unele discuții încep cu bârfitul oamenilor pe stradă și evoluează până la filosofie indiană, trebuie doar să exploatezi potențialul interlocutorului. 

O altă chestie pe care am conștientizat-o a fost presiunea pe care involuntar am pus-o pe mine „frate, trebuie să mă simt bine, nu pot să fiu supărată aici”. De fapt, am început să mă simt bine mai ales după ce mi-am zis că oricum m-aș simți e perfect normal. Până la urmă, nu e totul roz și norișori pufoși, nu? Iar momentul ăla m-a ajutat și să speculez când e nevoie să vorbesc și când e nevoie să ascult. Totul e despre oameni, oameni cu care m-am simțit confortabil de parcă ne știam de secole. Cu unii aveam surprinzător de multe în comun, cu alții am descoperit că pot să râd nebunește, iar câțiva m-au ajutat să înțeleg niște lucruri despre mine.”

Dacă ar fi și la școală cum e în Erasmus, cred că m-aș trezi cu entuziasm dimineața și aș pleca cu părere de rău acasă, exact asta mi-a trecut prin cap într-o zi în timpul debriefingului de după un joc de echipă. E clar că nu am acumulat informații într-un mod formal și că majoritatea noțiunilor pe care le-am reținut au avut un generos substrat de experiență aplicată: jocuri, piese de teatru, etc. Totodată, am simțit mereu că accentul cade pe dezvoltarea și autocunoașterea mea, așa că-mi doream să mă implic și-mi păsa ce se întâmplă și cum. Iar asta e poate tocmai ce am simțit că lipsește la școală: interesul pentru elev, pentru dezvoltarea sa și empatie pentru situațiile prin care trece. Asta o zic știind că începe curând școala, conștientă că am avut o vară în care nu am stat degeaba. În astea trei luni am crescut cel puțin cât în ultimul an de liceu, iar schimbul de experiență din Oradea a fost esențial în acest proces.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fill out this field
Fill out this field
Please enter a valid email address.
You need to agree with the terms to proceed

Menu